Crestin Ortodox Predica Parintele Teofil Paraian Craoiva - Partea 3

Vezi mai multe video din film

Părintele Iustin Pârvu : SFATURI PENTRU PRIGOANĂ

Părintele Iustin Pârvu : SFATURI PENTRU PRIGOANĂ

“Noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să ne ţinem aşa cât mai aproape unul de altul, să putem rezista aşa mai uşor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm, … să nu ne batjocorim, într-un cuvânt”.

” - Şi dacă va fi prigoană cum să rezistăm, părinte?
- Păi rezistăm, uite aşa. Ai văzut cum mai sunt nişte trăistari din ăştia aşa pe ici pe acolo? Să fii fericită dacă ai să ajungi aşa, şi să te mântuieşti. Sau o să-ţi laşi serviciul de director şi de mare, mă rog, ştiu eu ce, şi să iei un colţ de ogor acolo, să lucrezi aşa la milimetru, să scoţi de acolo şi sfecla şi porumbul şi fasolea şi să trăieşti într-un bordeiaş, unde să faci acolo rânduiala ta, mergi duminică la o biserică, s-ar putea să mergi la cine ştie al câtelea sat, ca să găseşti o biserică sau un preot care mai face o liturghie curată. Şi o să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi. „Mă, tu eşti nebun, nu vezi că tot satul merge aşa, şi tu acum ce ai, îi fi tu mai sfânt decât celălalt?” Şi atuncea ai tăi din casă, că aşa spune Mântuitorul, când vor fi vremurile acestea când vă vor da în judecăţi, vă vor da celor mari, vă vor judeca: copii, părinţi, tată, mamă, fii, fiică. Şi lucrurile acestea trebuie şi ele să se împlinească, trebuie să le împlinească cineva. Creştinismul nostru a mers aşa, cam într-o permanentă persecuţie, aşa a fost.
- Dar dacă s-ar putea să nu putem să răbdăm prigoana din cauză că atunci, la momentul respectiv, vom fi prea slăbiţi duhovniceşte?
- Dumnezeu te întăreşte numai să vrei oleacă să te ţii, că Dumnezeu te întăreşte. Fiii lui Brâncoveanu au mers unul câte unul, ia aşa până la cel mai mititel…. Şi câţi alţii în istoria asta a vieţii nu au mai fost!…în toate temniţele.
Şi eu, slavă Domnului, am fost într-o marginalizare permanentă, până astăzi. Nu-mi pasă mie de ei …ei cu ale lor, eu cu ale mele. Că zice, mă ocup de nu ştiu ce mentalitate, tulbur lucrurile normale, …dar ei cu-a lor, eu cu-a mele, fiecare cum poate. Şi slavă Domnului, mă chinui aşa cu bătrâneţile mele. Şi pot spune orice despre mine. Eu mă gândesc la Domnul care a zis - nu vă gândiţi ce veţi răspunde celor mai mari că Duhul lui Dumnezeu vă va da cuvânt. Aşa e şi aicea, noi suntem cu harul lui Hristos care ne întăreşte. Păi, ce, mergeau uriaşi în faţa lui Diocleţian? Nişte prăpădiţi de creştini îi întorceau în cuvânt, de nu le putea sta nimeni împotrivă. „Îi fi tu împărat, dar eu am pe împăratul Hristos, care-i şi peste tine“. Şi până la urmă îl convingeau şi pe el.
- Dar dacă noi nu avem credinţa lor, ce facem?
- Ţi-o dă Dumnezeu. Să ne-o întărim.
- Dar ce să facem să ne întărim credinţa?
- Pune mâna pe Biblie, ia vieţile sfinţilor model. Prin cei slabi, măi, se dovedeşte puterea harului lui Dumnezeu, nu prin cei tari. Aşa că stai liniştită, nu te teme. Creştinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat şi mergi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc. Al Domnului este pământul şi stăpânirea lui. Şi noi suntem creştini, a noastră-i toată împărăţia şi asta de pe pământ şi cealaltă. Cu asta ne pregătim pentru cealaltă. Cum spune psalmistul: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi”. Dacă El mă paşte, ce mă mai tem eu că n-o să am de mâncare mâine? Dă Dumnezeu la fiecare.
- Oricum, vin foarte multe ştiri tulburătoare peste noi…
- Intenţia lor este ca să slăbească tăria noastră, să ne pună la îndoială, şi în felul acesta ne prăbuşim. În fine, trebuie să ne pregătim de orice, că e omul Bisericii, că e în afara Bisericii, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să ne ţinem aşa cât mai aproape unul de altul, să putem rezista aşa mai uşor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm, …să nu ne batjocorim, într-un cuvânt. Să putem înfrunta primejdia cu o oarecare seninătate. Când vezi că-i băga la îngheţ pe cei patruzeci mucenici! Nu-ţi poţi imagina cum să stai acolo şi să vezi, cum te prinde frigul, cum te cuprinde ca nişte menghini, aşa, din toate părţile. Vezi, din 40 a ieşit unul totuşi! S-a lăsat ispitit şi a căzut. I-a luat coroana altul care i-a luat locul.
- Aţi spus că şi casnicii noştri pot fi duşmani, spre mântuirea noastră. Cum trebuie să procedăm, să-i aducem pe calea cea bună sau să ne îndepărtăm de ei?
- Să-i aducem pe calea cea bună, prin rugăciuni, prin tot efortul nostru, să-i dobândim pentru că nu ei sunt cei care devin vrăjmaşii noştri, ci diavolii din ei care-i stăpânesc. Noi suntem datori să-i scoatem, să desatanizăm duhul acesta, să-l transformăm din demonul care este în înger; să transformăm omul din rău cum e în bun”.
(Extras din convorbirile cu parintele Justin Parvu publicate in noul numar, 2/2008 al revistei ATITUDINI)

Vorbe de duh rostite de Parintele Părăian

Cand nu poti sa te rogi, n-ai cum sa te rogi! Dar cand nu esti dispus sa te rogi, cand te simti cumva impiedicat, atunci sa te silesti sa faci lucrul acesta. Nu poti sa te rogi mai bine altadata, daca intrelasi rugaciunea astazi. Nu te vei ruga mai bine maine, daca astazi vei neglija rugaciunea. Si atunci, te rogi cum poti; chiar este un cuvant care zice asa: Roaga-te cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie.

Pentru inlaturarea gandurilor rele, ne ajuta foarte mult inmultirea gandurilor bune. Cu cat iti impodobesti mintea cu mai multe ganduri bune, cu atat se imputineaza gandurile cele rele. Daca vrei sa-ti faci randuiala in viata, trebuie sa-ti faci randuiala in minte, iar daca nu-ti faci randuiala in minte, nu-ti poti face randuiala in viata. Asa ca grija noastra cea dintai este sa ne facem randuiala in minte. In Filocalie se spune ca gandul omului, mintea omului, este ca o moara: asa cum moara macina ce bagi pe moara, tot asa si mintea - macina ce bagi pe minte. Dupa gandurile pe care le porti in minte poti sa-ti dai seama cine esti: daca ai ganduri conforme cu voia lui Dumnezeu - deci daca ai ganduri bune -, esti om bun; daca ai ganduri rele, esti om rau.

Cu credinta e cam cum e cu cultura: daca te tii de ea, o ai, iar daca nu te tii, o pierzi.

Daca-ti vin ganduri de mandrie, sigur nu esti smerit. Daca nu faci niste eforturi sa te depasesti pe tine, sigur nu-ti iei crucea.

Sunt primite si rugaciunile spuse numai cu buzele, pentru ca nu-i poti cere unui copil sa mearga la acelasi pas cu un om mare. Deci, eu ma rog cum pot si Dumnezeu imi primeste rugaciunea, asa cum a fost vorba despre fiul tatalui lunatic, cand a zis cu lacrimi: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!” (Marcu 9, 24). Si Domnul Hristos n-a zis: "A, pai daca nu crezi cat trebuie, n-am ce-ti face!...”, ci l-a ajutat in starea lui. Nu putem ajunge la mult, decat de la putin, de la cat suntem.

La Dumnezeu toate sunt cu putinta. El stie daca-ti foloseste ceea ce-ti doresti. Iar daca iti foloseste, iti daruieste. Iar daca nu primesti ceea ce-ti doresti, trebuie sa-ti schimbi gandurilesi sa te multumesti cu ceea ce primesti.

Nu suntem numai noi la lucru cand e vorba de lupta duhovniceasca, ci e Dumnezeu cu noi. Undeva in Scriptura chiar se spune ca Dumnezeu lupta pentru noi (Deuteronom 20, 1). Si atunci, grija noastra trebuie sa fie aceea sa fim in legatura cu Dumnezeu, ca Dumnezeu sa biruiasca sau sa biruim impreuna cu Cel ce a biruit lumea.

Viata duhovniceasca, traita asa cum stim noi ca este traita in general, e de asa fel incat sunt foarte putini aceia care pot zice ca au un duhovnic. Cineva care se spovedeste o data pe an si in mare graba, nu se poate spune care are un duhovnic, ci se poate spune ca s-a spovedit la un duhovnic. Duhovnic ai atunci cand il consulti, cand te raportezi la el, cand vrei sa urmezi cuvantul lui, cand ii cauti cuvantul, cand te intereseaza opinia lui, cand opinia lui o iei ca un indreptar de viata. Atunci ai duhovnic si atunci esti ucenic. Or, daca nu-i asa, atunci n-ai duhovnic si nu esti ucenic.

Pacatul trebuie neaparat sa fie la trecut. Daca e la prezent si la viitor, adica daca faci ceva care se continua, nu esti in sfera pocaintei.

Datoria de a te ridica din pacat e permanenta, dar si datoria de a evita pacatul trebuie sa fie permanenta.

Cauta doctor inainte de boala si roaga-te inainte de ispita. Daca te lasi numai pe ce da clipa, nu stiu cum poti sa le inlaturi. Dar daca esti pregatit, atunci cand iti vine o astfel de situatie nu te impotrivesti ca unul care nu stie de Dumnezeu.

Cel mai bine este sa ne intemeiem pe ceea ce stim sigur si sa nu cautam lucruri mai presus de ceea ce suntem noi vrednici.

Asa cum in trup sunt doi ochi si o singura vedere, doua urechi si un singur auz, doua nari si un singur miros, doua picioare si un singur mers, tot asa si intre sot si sotie trebuie sa fie o legatura perfecta. Fiindca in viata de familie nimic nu este particular, totul este al tuturor.

De obicei, cand te intalnesti cu cineva cu care ramai in legatura, ai impresia ca cel cu care esti in legatura nu-i numai acolo unde-l stii tu ca este. De exemplu, am un prieten in America; stiu ca este in America, dar mai stiu ceva: mai stiu ca el este si in sufletul meu. Si ma gandesc, de multe ori, ca prietenii mei, cand se intalnesc cu mine, se intalnesc si cu ei: se intalnesc cu ei, cei din sufletul meu. Pentru ca e legatura aceasta, pe care nu ti-o poate nimici nimeni si nimic. Cand ai castigat o legatura de felul acesta, o legatura prieteneasca, esti constient ca aceasta legatura nu ti-o poate nimici nimeni si nimic.

N-am venit din cer pe pamant. M-am pomenit pe pamant, cu gandul la cer. De fapt, e ceea ce fiecare trebuie sa aiba in vedere: sa ajunga de pe pamant in cer.

Va trebui sa ma opresc, ca sa nu fiu si eu ca acela din intamplarea cu copilul care era cu tatal lui in biserica si a adormit cand predica preotul. Si, cand s-a trezit, copilul zice catre tata-sau: "N-o mai gatat odata? – Ba da, o gatat, dar nu se poate opri!” Asa si eu: am gatat, dar nu ma pot opri.

Podoabe de gand

Impartasirea continua - hrana duhovniceasca a preotului si a crestinului

1. Despre urcusul personal si cel liturgic

Parintele Dumitru Staniloae referindu-se la caracterul hristologic si bisericesc al misticii ortodoxe afirma: „Nimeni nu poate inainta spre unirea mistica cu Dumnezeu pasind pe o alta cale decat Iisus Hristos si nimenea nu poate ajunge la aceasta unire dincolo de Iisus Hristos. Iisus Hristos este puntea intinsa de la Dumnezeu pana pe taramul umanitatii noastre, prin ipostasul Sau cel unul care intruneste si natura dumnezeiasca si pe cea omeneasca.”[1]

In slujba acestui progres spiritual sta ierarhia si intrucat aceasta ierarhie este osatura Bisericii.[2] Tinta ultima a intregii ierarhii este indumnezeirea celor ce se mantuiesc. „Mistica liturgica este suportul misticei pure, iar ierarhia este cadrul ei”. Asadar exista in Biserica o ierarhie bazata pe gradele de sfintenie. Dar si aceasta are lipsa de Sf. Taine. Urcusul duhovnicesc, chiar daca duce pe cineva pana la imediata apropiere de Dumnezeu in cer, este un urcus inlauntrul Bisericii. Dupa Sf. Grigorie de Nyssa, Moise intrand in lumina din interiorul tenebrelor divine de pe Sinai, vede „cortul imaterial” ca model al templului sau al Bisericii, iar acest cort zice el, este insusi Logosul.

Dar atunci insusi Iisus Hristos este Biserica si inaintand spre El inaintam spre Biserica cereasca, prin cea pamanteasca facuta dupa aceea. Astfel, caracterul bisericesc al misticii se identifica cu caracterul ei hristocentric. Chiar cel ce s-a ridicat la starea de „minte pura” si de „contemplatie” fara simboluri nu a parasit cadrul ierarhic al Bisericii in sens larg si nu a sarit dincolo de Iisus Hristos si de Taine.[3] Rugaciunea permanenta a crestinului ca persoana aparte presupune o incalzire prealabila si des repetata a lui prin rugaciunea facuta impreuna cu altii. De spiritualitate tine in mod necesar comuniunea. Viata fiecaruia sporeste in legatura cu altii, ii vine de la altii. Spiritualitatea aceasta vie, creand comuniunea, se intretine/primeste in Liturghia ortodoxa o pecete proprie. „Chiar daca, spune Parintele Staniloae, exista si un urcus individual al credinciosilor spre Dumnezeu prin curatirea de patimi, prin dobandirea virtutilor si prin contemplarea ratiunilor creatiei, acest urcus n-ar putea avea loc daca n-ar fi ajutat de un urcus liturgic spre Dumnezeu, care se infaptuieste de fiecare impreuna cu obstea celorlalti credinciosi. Acest urcus este sustinut de Iisus Hristos Cel inviat si unit cu credinciosii prin Sfanta Impartasanie.”[4]

Astfel, Sfanta Liturghie poate fi socotita si ca un mijloc de transcendere a oamenilor de la viata inchisa in egoism si in lume la viata de comuni(-une)care, ca Imparatie a Lui. Iar comuniunea realizata intre credinciosi in ambianta Sfintei Treimi este una cu Imparatia Sfintei Treimi. In atmosfera spirituala a Sfintei Liturghii se prelungeste atmosfera Noului Testament, traita in preajma Mantuitorului de Sfintii Apostoli. Cine ramane in izolare si nu traieste in comuniunea Imparatiei, care pe pamant are forma Bisericii si se traieste in gradul suprem in Liturghie, nu are parte de mantuire.

Liturghia inseamna in greceste slujire comuna.[5] In acest context poate fi usor sesizata importanta prezentei comunitatii – „sfintirea treptata a credinciosilor ca pregatire pentru Sfanta Impartasanie”- dar si contributia acesteia la savarsirea Tainei Euharistiei: „Faptul acesta se concretizeaza in prescurile pe care le aduc credinciosii, din care preotul scoate Sfantul Agnet, car se va preface in Trupul jertfit al lui Iisus Hristos si particelele asezate in jurul lui, care reprezinta vietile lor jertfite ce vor fi sfintite si unite prin alaturarea lor la jertfa lui Iisus Hristos. Asa cum fara prescurile credinciosilor, fara vinul adus de ei, nu se poate savarsii Taina Euharistiei, asa nu se poate savarsi Liturghia fara marturisirea credintei lor prin cantari de cerere, de lauda, de multumire.”[6]

De asemenea, in viziunea Bisericii Ortodoxe, „savarsirea Sfintei Liturghii are ca obiect – spune Nicolae Cabasila – prefacerea darurilor de paine si vin in dumnezeiescul Trup si Sange, iar ca scop, sfintirea credinciosilor, care prin aceasta, dobandesc iertarea pacatelor si mostenirea imparatiei cerurilor; iar ca mijloace, care pregatesc si inlesnesc implinirea acelui efect si acelui scop, sunt rugaciunile, cantarile, citirile din Sfanta Scriptura si, in general toate cele ce se savarsesc si se rostesc, cu sfanta randuiala, inainte si dupa sfintirea darurilor.”[7] Precum observa si liturgistul german J. Kramp, Cabasila distinge un scop direct, apropiat sau imanent (έ̉ργον) si unul indirect, mai departat sau transcendent (τέλος) al Liturghiei. Cel dintai este sfintirea darurilor, adica a elementelor euharistice, care se prefac in Sfantul Trup si Sange, iar cel de-al doilea este sfintirea credinciosilor, prin impartasirea lor cu Sfintele Taine. Acesta din urma, desi dependent de cel dintai, este totusi scopul principal si ultim al Liturghiei. Cu alte cuvinte, in slujba Sfintei Liturghii trebuie sa deosebim de o parte jertfa, prin care se sfintesc darurile, iar de alta, taina, prin care se sfintesc credinciosii, impartasindu-li-se efectele jertfei. Jertfa, odata adusa, pentru a-si implini sensul ei, trebuie consumata prin impartasire.[8]

Astazi, cand in general, la Liturghie se impartasesc numai liturghisitorii, impartasirea credinciosilor de rand nu mai constitue un scop permanent, ci unul ocazional si, deci, secundar al Liturghiei. La originea ei si in constitutia ei insa, Liturghia nu se poate concepe fara impartasirea credinciosilor, bineinteles a celor pregatiti si vrednici. Taina era adica organic si inseparabil legata de jertfa; impartasirea credinciosilor constituia o parte integranta si esentiala din randuiala Sfintei Liturghii. Acest aspect il scoate in evidenta insasi alcatuirea ei, care presupune si implica impartasirea credinciosilor, prin texte categorice: „Sa luam aminte sfintele sfintilor” „Cu frica de Dumnezeu si cu credinta si cu dragoste sa va apropiati” ori ectenia de multumire publica pentru impartasire, rostita de diacon, insa ca din partea poporului: „Drepti primind (care am primit – μεταλαβόντες) dumnezeiestile... ale lui Hristos taine, cu vrednicie sa multumim Domnului”. Care este sensul si ratiunea de afi a unor asemenea texte liturgice daca nu impartasirea tuturor membrilor Bisericii.[9]

Asa se face, de exemplu, ca Liturghia darurilor mai inainte sfintite, care la originea ei nu este decat o simpla slujba mai solemna, a putut primi numele de liturghie, desi in randuiala ei nu exista o sfintirea a darurilor, acestea fiind mai inainte sfintite. Deci, in fiinta si in menirea ei, Liturghia nu este ceva rezervat exclusiv preotului sau credinciosilor izolati.

Porunca iubirii - Parintele Teofil Paraian

Mareste imaginea.

Cuvantarea mea de acum am pus-o sub titlul "Porunca iubirii". Si inceputul l-am facut cu un indemn de la Sfanta Liturghie pe care-l auzim de fiecare data: "Sa ne iubim unii, ca intr-un gand sa marturisim". Il auzim, il trecem cu vederea, nu ne gandim dupa aceea daca implinim acest cuvant, chiar si numai la Sfanta Liturghie, si cu atat mai mult daca il implinim in cealalta vreme a vietii noastre.

Sa ne iubim. Sa ne iubim unii pe altii. Sa ne iubim, sa nu ne uram, sa ne iubim cu adevarat, "sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim". Sa aducem marturie de credinta noastra si prin iubire.

Credinta si iubirea sunt doua lucruri legate una de alta. Sfantul Apostol Pavel, in epistola intai catre corinteni, are niste ganduri in legatura cu iubirea, in legatura cu dragostea. Si spune intre altele si aceasta: "De as avea credinta atat de multa incat sa mut si muntii, daca nu am dragoste nimica nu sunt" - deci n-am nici o valoare. Chiar daca as muta niste munti, prin credinta mea, daca nu am si iubire la credinta, daca credinta mea nu e lucratoare in iubire, daca la credinta mea nu se adauga iubirea, credinta mea n-are nici o valoare. Credinta are valoare, are insemnatate atunci cand o folosesti si este lucratoare in iubire; atunci cand credinta e lucratoare, si daca nu-i lucratoare, n-are valoare. Si mai ales n-are valoare daca nu-i lucratoare in iubire.

"Va arat voua cale" - zice sfantul apostol Pavel - "mai presus de orice alta cale: Toate limbile ingeresti si omenesti daca le-as vorbi, daca nu am dragoste m-am facut arama sunatoare si chimval rasunator" - sunt ceva fara insemnatate, sunt ceva care nu spune un lucru despre mine anume. Chiar daca as avea daruri deosebite, daca n-am iubire inca nu-i destul.

"Si toate limbile omenesti si ingeresti daca le-as vorbi" - sa cunosc toate limbile pamantului, sa cunosc limbile ingerilor, sa cunosc limbile oamenilor, daca nu am dragoste, "m-am facut arama sunatoare si chimval rasunator".

"Si chiar de as avea darul prorociei" - sa fiu proroc, sa stiu toate dinainte, sa le pot spune si altora - "daca nu am dragoste, n-am nimica".

"Si dar prorocesc de as avea si tainele toate de le-as cunoaste, si orisice stiinta, si daca as avea credinta atat de multa incat sa mut si muntii" - sa fac minuni, minuni pe care nu le-a mai facut nimenea - "daca nu am dragoste", n-am nici o valoare, "nimica nu sunt", s nimic, is fara valoare.

Si ganditi-va, iubiti credinciosi, ca astea-s cuvinte ale unui sfant apostol, sunt cuvinte ale unui sfant luminat de Dumnezeu. Si el spune ca n-ai nici o valoare daca n-ai iubire. Si zice mai departe:

"Si toata averea mea de as face-o milostenie si trupul de mi l-as da sa fie ars, daca nu am dragoste, nimic nu-mi foloseste" - n-am nici un folos.

Din aceste cuvinte se vede cat de insemnata este iubirea, cat de insemnata este indragirea - pentru ca asta inseamna iubire. Ce inseamna sa iubesti? - Inseamna sa-ti fie drag cel pe care-l ai in vedere, sa-ti fie drag de el. Daca nu ti-e drag cineva, nu-l iubesti. Cuvantul iubire si cuvantul dragoste au aceeasi insemnatate, la drept vorbind. Insa cuvantul dragoste spune parca ceva mai mult, in intelesul acesta ca iubirea trebuie sa fie lucratoare in a-l apropia pe cel pe care il iubesti, in a-l aduce in tine chiar. Daca ai iubire esti apropiat de cel pe care-l iubesti, il indragesti, iti este drag. O vorba populara de pe la noi zice asa:

"Pe la poarta cui mi-i drag,

Treaba n-am si tot imi fac.

Pe la care mi-i urat,

Am treaba si nu ma duc".

Deci oamenii stiu cand iubesc si cand nu iubesc. Nu trebuie sa ne invete cineva, nu trebuie sa ne spuna cineva "Uite, acum iubesti. Uite, acuma nu iubesti". Tu singur stii daca iubesti.

Ori noi avem porunca de la Dumnezeu sa ne iubim unii pe altii. Cea mai mare porunca din cate porunci sunt este porunca iubirii. Domnul Hristos a fost intrebat de catre farisei: "Care-i cea mai mare porunca?" Si a zis Domnul Hristos asa - dupa ceea ce-i scris in sfanta evanghelie de la Marcu: "Asculta Israele! Domnul Dumnezeu este singurul Domn. Sa nu ai alt dumnezeu in afara de El si sa-L iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau, din toata puterea ta. Aceasta este cea dintai porunca. Si a doua, asemenea acesteia, este: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti". Si fariseul care l-a intrebat pe Domnul Hristos despre porunca cea mai mare, despre cea dintai dintre porunci, a zis catre Domnul Hristos: "Bine ai zis, Invatatorule. Pentru ca unul este Dumnezeu si a-l iubi pe El mai presus de orice si a iubi pe aproapele tau ca pe tine insuti este mai mult decat toate arderile de tot si decat toate jertfele". Oamenii pe vremea aceea aducea jertfa, aduceau jertfe de animale. Si Domnul Hristos a spus: "Duceti-va si va invatati ce inseamna: Mila voiesc, iar nu jertfa." - deci: "vreau sa ai mila fata de oameni; sa ai mila si nu ma intereseaza jertfele de animale. Astea n-au nici o valoare acuma, s-au implinit toate. Invatati-va, oameni buni, invatati-va ce inseamna: Mila voiesc si nu jertfa". Jertfa de animale n-are nici o valoare. Are valoare jertfa din iubire, dar pentru asta trebuie sa fii binevoitor fata de omul de langa tine, sa ai mila fata de el.

Stiti ca a spus Domnul Hristos o pilda cu samarineanul milostiv, in imprejurarea aceea ca a intrebat un fariseu, un invatator de lege pe Domnul Hristos: "Ce sa fac sa mostenesc viata de veci?". Si Domnul Hristos a zis: "In lege ce-i scris? Cum citesti?" - Cititi si voi, iubiti credinciosi, lucrurile acestea, in sfanta evanghelie de la Luca, in capitolul 10. Si invatatorul de lege a facut un rezumat al legii - se vede ca a fost un om iscusit, un om invatat, un om cu inteligenta - si a zis ca-n lege-i scris asa: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din tot sufletul tau, din tot cugetul tau, din toata inima ta, din toata puterea ta si pe aproapele tau ca pe tine insuti". Si Domnul Hristos i-a zis: "Drept ai raspuns. Fa aceasta si vei fi viu". Vrei sa ai viata ? - Sa ai iubire! Unde-i iubire ii viata, unde nu-i iubire ii moarte. De unde stim? Pai daca citim epistola intaia a sfantului apostol Ioan, evanghelistul, stim de acolo ca cel ce uraste pe aproapele sau, pe fratele sau, este in moarte, si cel iubeste este in viata. Are viata cel ce iubeste si in moarte este cel ce uraste. De ce ? - Pentru ca, spune sfantul evanghelist Ioan: "Dumnezeu ii iubire". Nu in intelesul acesta ca ori iubirea ori Dumnezeu e acelasi lucru. Nu, iubiti credinciosi. Ci in intelesul ca cea ce face Dumnezeu pentru oameni arata ca Dumnezeu este iubitor de oameni. Ce cate ori zicem noi la slujba: "Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie marire inaltam"! Ce cate ori zicem noi la slujba: "Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie marire inaltam"! Il stim pe Dumnezeu iubitor de oameni, pentru ca Dumnezeu ii iubire. Si iubirea primeste in sine, iubirea se revarsa, iubirea ii binevoitoare.

Sfantul apostol Pavel spune mai departe in epistola catre corinteni: "Dragostea rabda indelung, dragostea-i plina de bunatate, dragostea nu stie de pizma", adica de invidie, nu-i nemultumita de binele cuiva, "dragostea nu se lauda, dragostea nu se trufeste", dragostea nu-i impinge pe oameni intr-o parte si alta ca sa-si faca loc - asta inseamna "dragostea nu se trufeste".

"Dragostea nu se poarta cu necuviinta", zice mai departe sfantul apostol Pavel, "nu cauta ale sale", hai sa zicem noi "nu cauta numai ale sale", pentru ca si ale sale trebuie sa le caute omul. Dar sfantul apostol Pavel zice ca "dragostea nu cauta ale sale"... Si zice mai departe: "dragostea" - fiti atenti! - "nu se aprinde de manie, nu pune la socoteala raul, nu se bucura de nedreptate, se bucura de adevar. Dragostea toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea niciodata nu cade". Deci cine are iubire are bunatate, cine are bunatate n-are pomenire de rau, cine are iubire are trecere cu vederea, cine are cu iubire iarta, cine are iubire ii ingaduitor, cine are iubire ii intelegator, cine are iubire ii rabdator, cine are iubire ii cuviincios, cine are iubire are si nadejde, cine are iubire intemeiata pe credinta are si credinta; si chiar daca n-are credinta aceea ca sa mute muntii si are si iubire, are si valoare: credinta si iubirea, credinta lucratoare in iubire!

"Sa te depasesti si sa te daruiesti!" (Parintele Serafim)

Candva, la o spovedanie, Dumnezeu sa-l odihneasca pe parintele meu duhovnic de odinioara, Parintele Serafim Popescu, a zis catre mine: "Sa te depasesti si sa te daruiesti!" N-am vorbit atunci cu Parintele despre cuvantul acesta pe care mi l-a spus - mi l-a spus pentru cealalta vreme a vietii mele, nu pentru vremea pana ma mai spovedesc o data. Zice: "Mai frate, sa te depasesti si sa te daruiesti!". Ce inseamna asta "sa te depasesti si sa te daruiesti"? Inseamna: sa nu fii multumit cu cat ai facut pana acuma, sa vrei sa faci mai mult, sa cauti mai mult, sa fii mai bun daca esti bun, sa fii mai iubitor daca esti iubitor, sa te silesti sa fii mai ingaduitor daca esti ingaduitor, sa fii mai iertator daca esti iertator. Asta inseamna "sa te depasesti". M-am gandit eu asa ca-i vorba sa ma depasesc in credinta; sa ma gandesc la Dumnezeu; sa-L am pe Dumnezeu in prim-planul vietii mele; sa ma gandesc intai la Dumnezeu si apoi sa ma gandesc la om prin gandul la Dumnezeu. "Sa te depasesti" - sa nu fii multumit cu putin, sa nu fii multumit cu cat ai facut, sa nu zici ca "am facut destul"; sa te depasesti, sa vrei mai mult si mai mult. Pentru ca stiti ca Domnul Hristos a spus: "Fiti desavarsiti precum Tatal vostru cel din ceruri desavarsit este". In ce sa fim desavarsiti? Ne spune Domnul Hristos: in iubire; sa iubim chiar si pe vrajmasii nostri: "Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc, rugati-va pentru ei ce va blastama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru celui din ceruri". Si spune Domnul Hristos cum ii Tatal nostru cel din ceruri: "care rasare soarele peste cei buni si peste cei rai..." - deci nu numai peste cei buni, ci "si peste cei rai" rasare soarele. Nu zice: "Peste cei buni aduc soarele, peste cei rai nu aduc soarele". "Rasare soarele peste cei buni si peste cei rai si trimite ploaia peste cei drepti si peste cei nedrepti". Asa face Dumnezeu. Asa trebuie sa faca si omul, daca vrea sa se asemene cu Dumnezeu: sa trimita iubirea sa, soarele iubirii sale peste cei buni si peste cei rai, peste cei drepti si peste cei nedrepti; sa fie intelegator fata de neputinta omeneasca.

"Sa fii intelegator fata de neputinta omeneasca!" (Parintele Arsenie Boca)

Am fost odata la Parintele Arsenie Boca - Dumnezeu sa-l odihneasca! -, la Bucuresti, cu un student la teologie de atunci, care acuma-i preot - au trecut anii peste toti de-atunci... a fost asta in 1965 -, si Parintele vorbind cu el, desigur sa aud eu, i-a spus un cuvant care mi-a ramas mie pentru cealalta vreme a vietii mele si cred ca si pentru vesnicie. N-am sa-l uit niciodata! Zice: "Uite, mai frate. O sa fii preot. Sa fii intelegator fata de neputinta omeneasca!" Nici nu va puteti inchipui cat m-am gandit eu la cuvintele acestea, de atunci incoace; cat le-am urmarit in viata mea si in viata oamenilor. Si mi-am dat seama ca neputinta omeneasca e o realitate. Sunt atatia oameni rai in lumea asta, si nici ei nu vor sa fie rai... Si-s rai, si noi trebuie sa intelegem rautatea lor de pe pozitia noastra, din situatia noastra. Sa intelegem ca ei nu pot mai mult, ca ei ei insisi sunt nemultumiti de rautatea lor - "Pe cel rau rautatea il ucide", ii scris in Psalmi: "pe cel rau rautatea il ucide", il nimiceste, rautatea il nemultumeste. Pomenirea de rau spun parintii cei duhovnicesti ca e o rautate fara margini, e o rautate ca o rugina care mananca fierul, asa mananca sufletul; rautatea-i cui infipt in suflet. Pomenirea de rau, nemultumirea, neiertarea este viermele mintii. Un parinte spune ca "raul sa-l scrii pe apa".

De aceea sa ne gandim la lucrurile acestea, ca sfantul apostol Pavel zice ca iubire nu exista manie. Daca exista manie inseamna ca nu exista iubire; se contrazic iubirea cu mania: asa cum nu poate fi intuneric unde-i lumina si unde-i lumina nu poate fi intuneric, se contrazice lumina cu intunericul; poate fi intuneric unde nu-i lumina, dar unde-i lumina nu mai poate fi intuneric. Deci unde-i iubire nu mai poate fi pomenire de rau. Unde-i iubire nu poate sa fie neiertare. Unde-i iubire nu poate sa fie nemultumire. Iubirea, dragostea toate le rabda, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le poarta.

Cand a zis Domnul Hristos sa ne iubim unii pe altii, cand a spus Domnul Hristos: "Porunca noua va dau voua: Sa va iubiti unii pe altii precum si Eu v-am iubit pe voi!" Iubiti credinciosi, a vrut Domnul Hristos cand a spus cuvintele acestea sa ne faca fericiti. Nu exista mai mare fericire in lumea aceasta, in nici o privinta, decat fericirea care vine din iubire.

Uite, sunteti aici tineri. Vedeti si voi: la tinerete cand sunteti deschisi cu iubire unii fata de altii mai mult decat dup-aceea. O sa vedeti ca dupa-aceea cumva se imputineaza iubirea.

Dar cand iubesti pe cineva parca ii ingadui toate, parca esti fericit. Te gandesti la el si cand ii de fata si cand nu-i de fata. Tot asa trebuie sa ne gandim si noi la Dumnezeu. Tot asa trebuie sa-L avem si noi in vedere pe Dumnezeu. Si asa sa-i avem in vedere pe oamenii din jurul nostru. Sa ne fie mila de oameni. Cand Domnul Hristos a spus ca o zis bine omul acela ca intr-adevar asa trebuie, sa iubesti pe Dumnezeu din toate puterile si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti, omul acela a zis: "Doamne, dar cine-i aproapele meu?" Si a zis Domnul Hristos pilda cu samarineanul milostiv: despre un om care a cazut intre talhari, pe langa care au trecut doi oameni nepasatori - un preot si un levit -; dup-aceea a trecut un samarinean milostiv si i s-a facut mila de el si l-a ajutat si l-a dus la o casa de oaspeti si i-a legat ranile si s-a interesat de binele lui si i-a purtat de grija. Si la urma zice Domnul Hristos catre invatatorul de lege: No acuma care din astia trei care au trecut pe langa cel cazut intre talhari, care a fost aproapele celui cazut intre talhari. Si a zis omul acela: Cel care a avut mila de el. Si a zis Domnul Hristos: Du-te si fa si tu la fel. Iubiti credinciosi, noi nu trebuie sa avem mila numai de oamenii care-s neputinciosi, care-s nacajiti, care n-au ce le trebuie. E bine sa avem mila de ei. Dar noi trebuie sa avem mila si fata de oamenii care sunt neputinciosi in cele ale sufletului: de oamenii care n-au rabdare, de oamenii care au rautate, de oamenii care fac lucruri pe care n-ar vrea nici ei sa le faca. Si de aceia trebuie sa ne fie mila, si pentru aceia trebuie sa ne rugam, si pe aceia trebuie sa-i ajutam, dupa puterile noastre, cu bunavointa noastra, cu dragostea noastra, cu invaluirea noastra - pentru ca iubirea-i invaluitoare. Si bineinteles ca lucrurile acestea nu le putem face din puterea noastra. Le putem face cu ajutorul lui Dumnezeu daca-L iubim intai pe Dumnezeu.

Sa ne cercetam pe noi insine daca-L iubim pe Dumnezeu. Si de unde stim noi daca-L iubim sau nu-L iubim pe Dumnezeu ? Mai intai de toate ne-a spus Domnul Hristos ca "cel ce ma iubeste pazeste poruncile Mele". Cel care pazeste poruncile lui Dumnezeu iubeste pe Dumnezeu. cel care nu pazeste poruncile lui Dumnezeu, chiar daca i se pare ca-L iubeste pe Dumnezeu, de fapt nu-L iubeste.

Deci, iubiti credinciosi, sa nu uitam niciodata ca noi avem o porunca de la Dumnezeu sa ne iubim unii pe altii. Avem porunca de la Dumnezeu sa iubim pe Dumnezeu. Avem porunca de la Dumnezeu sa fim milostivi unii fata de altii. Avem porunca de la Dumnezeu sa iertam. Avem porunca de la Dumnezeu sa nu uram pe nimeni. Toate acestea tin de invatatura Mantuitorului, de starea noastra de crestini.

Astazi s-a citit in sfanta evanghelie despre iubirea lui Dumnezeu fata de oameni. Si anume a zis Domnul Hristos ca: "Asa de mult a iubit Dumnezeu lumea incat pe Fiul Sau cel unul-nascut l-a dat ca oricine care crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Ca n-a trimis..." - fiti atenti! - "Ca n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau sa osandeasca lumea, ci l-a trimis sa mantuiasca lumea". Fiecare dintre noi trebuie sa fim un mantuitor al celor dimprejurul nostru. Fiecare dintre noi trebuie sa ducem in jurul nostru bucurie. Fiecare dintre noi trebuie sa aducem fericire in jurul nostru. Sa ne silim sa facem asa, si atunci darul lui Dumnezeu va fi cu noi si fericirea noastra va fi tot mai mare, pentru ca inaintam in iubire si inaintam si in fericire.

Iubiti credinciosi, dar oare ce se-ntampla in lumea asta ca asa putina iubire si asa o iubire neranduita dupa voia lui Dumnezeu. In Filocalie, in volumul II, este o scriere a sfantului Maxim Marturisitorul despre cele 400 de capete despre dragoste, si el spune acolo ca sunt 3 feluri de dragoste: o dragoste mai presus de fire, cand ii iubim pe toti la fel, care se intemeiaza pe porunca lui Dumnezeu; al doilea fel de dragoste este dragostea dupa fire, pe care o binecuvinteaza Dumnezeu, si anume cum isi iubesc parintii copiii, cum isi iubesc copiii parintii, cum se iubesc fratii intre ei, cum se iubesc prietenii, e o iubire fireasca pe care o binecuvinteaza Dumnezeu; si este o iubire impotriva firii, iubire pe care o au cei patimasi fata de cei care ai ajuta sa-si implineasca patimile, si pe aceasta n-o binecuvinteaza Dumnezeu.

Si noi constatam, bagam de seama ca in lumea asta e putina iubire. De ce-i putina iubire? Stiti de ce, iubiti credinciosi? Ia ganditi-va. Ar trebui sa stiti daca cititi evanghelia... In capitolul 24 din sfanta evanghelie de la Matei este scris ca "din pricina inmultirii faradelegilor, iubirea multora se va raci". Deci de ce-i putina iubire? - Pentru ca-i multa rautate, pentru ca-s multe pacate, pentru ca-s multe patimi.

Si-atunci ce-i de facut? Cum putem noi sa inmultim iubirea? - Sa ne facem randuiala in suflet, sa ne curatim sufletul si daca ne curatim sufletul se inmulteste iubirea si iubirea inmulteste fericirea.

Si atunci Fiul lui Dumnezeu n-a venit degeaba in lumea aceasta, ci a venit si pentru noi, a venit sa inmulteasca iubirea noastra, a venit sa ne ajute sa ne inmultim iubirea, a venit sa ne dea fericirea din iubire. Si aceasta este un dar de la Dumnezeu.

Prin urmare, iubiti credinciosi, sa nu uitam ca Dumnezeu ne iubeste. Sa-L iubim si noi pe Dumnezeu. Sa implinim poruncile Lui. Sa nu uitam porunca Mantuitorului de a ne iubi unii pe altii. Sa nu uitam porunca Bisericii, care zice: "Sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim!" Sa ne cercetam daca suntem in iubire. Domnul Hristos a spus ucenicilor Sai: "Dupa aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea iubire unii catre altii". Unde nu-i iubire nu-i ucenicie, nu-i urmare a lui Hristos. Unde-i iubire e nadejde de mai multa iubire, e nadejde fericire, e nadejde de dar de la Dumnezeu. Daca ne iubim unii pe altii atunci aratam ca Domnul Hristos este invatatorul nostru, ca tinem seama de Domnul Hristos. Si daca nu ne iubim unii pe altii inseamna ca Domnul Hristos noua ne vorbeste degeaba, degeaba stim ca Dumnezeu ii iubire, degeaba stim ca cea mai mare porunca ii porunca iubirii, degeaba stim ca unde-i iubire-i fericire, pentru ca pentru noi nu-i iubire, pentru noi nu-i fericire, pentru noi ii iubire intamplatoare, si atunci darul lui Dumnezeu nu ne duce acolo unde trebuie sa ne ducem. Iar daca Il avem pe Domnul Hristos ca Invatator, Il avem si ca Mantuitor, si ne ajuta, si ne ajuta, si ne apropie de El, vine El, vine El la noi, ne asteapta si pe noi sa mergem catre El.

Zicea Parintele Serafim de la noi de la Manastire - Dumnezeu sa-l odihneasca! - ca: "Daca facem noi un singur pas catre Dumnezeu, Dumnezeu face pasi nenumarati catre noi".

"Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos ii mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu" (Parintele Arsenie)

Iar Parintele Arsenie a zis o vorba cat lumea asta de mare - ba mai mare decat lumea asta! -, si anume o zis asa: "Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos ii mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu". Nu poate iubi un sfant pe Dumnezeu, cat ar fi sfantul de mare, cat iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pacatos; si-l asteapta; si vrea sa-l primeasca; si alearga inaintea lui, dupa cum citim in pilda cu fiul risipitor, unde se spune ca tatal nu l-a asteptat pe fiul care se intorcea; l-a asteptat intr-un fel, dar cand l-a vazut ca vine, nu l-a mai tinut locul: a alergat inaintea lui, ca sa-l primeasca, sa-l imbratiseze, sa-l sarute, sa-l ajute, sa-l aseze iarasi in starea din care a plecat. Pentru ca din inima lui fiul n-a plecat niciodata! El a ramas in inima tatalui asa cum ramanem noi in inima lui Dumnezeu, in inima Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in inima Maicii Domnului, oricat de departati am fi, oricate rele am face. Pana traim in aceasta viata Dumnezeu nu ne paraseste. Noi putem sa parasim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate sa ne paraseasca pe noi.

Zice undeva in cartea proorocului Isaia: "Oare va uita mama pe fiii sai? Oare va uita mama pe fiii pantecelui sau?" Si zice mai departe: "Chiar daca mama va uita pe fiii sai, Eu nu te voi uita niciodata Ierusalime". Si mai pomenesc odata cuvantul acela al Domnului Hristos: "Ierusalime, Ierusalime, care ucizi pe prooroci si cu pietre omori pe cei trimisi la tine. De cate ori voit-am sa adun pe fiii tai, cum aduna gaina puii sai sub aripi, si n-ati voit. De aceea, iata, vi se lasa casa voastra pustie, iar pe Mine nu ma veti mai vedea pana ce nu veti zice: Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului!" Deci Domnul Hristos ne ocroteste cum ocroteste gaina puii sai sub aripi. E o imagine minunata. Ce putin ne gandim noi la lucrurile astea! Ce putin ne gandim noi ca Dumnezeu ii tatal nostru! Ce putin ne gandim noi ca Dumnezeu ne iubeste! Ce putin tinem noi seama de invataturile Domnului Hristos! Ce putin ne gandim noi ca Domnul Hristos si-a jertfit viata, s-a rastignit si si-a varsat sangele pentru noi! De cate ori ne gandim noi, iubiti credinciosi la sangele Mantuitorului varsat pe Cruce si pentru noi si pentru mantuirea noastra! Daca ne-am gandi mai mult, am avea mai mult izvor de fericire, am avea multumire in suflet, nu ne-ar mai fi frica ca nu ne primeste Dumnezeu, pentru ca sigur ne primeste Dumnezeu, daca vrem noi sa fim cu Dumnezeu. Si daca nu vrem nu ne primeste ca nu ne poate primi, ca nu ne simtim noi bine langa Dumnezeu. Dar Dumnezeu vrea sa ne simtim bine langa El si de aceea credinta noastra este mai mult decat orice altceva in lumea aceasta. E credinta care muta muntii - munti de rautate din sufletul nostru -, ne face buni, ne face ingaduitori, intelegatori, iertatori, ne face binevoitori, ne face sa ne aplecam fata de omul de langa noi, si a fim fericiti din darul lui Dumnezeu. Asta-i lucrarea credintei. Asa zicea Parintele: "Sa te depasesti si sa te daruiesti" - adica sa ma intaresc in credinta si apoi sa-mi daruiesc odata cu binele pe care-l fac si inima mea.

Zice undeva sfantul Isaac Siril ca atunci cand faci un bine, cand dai cuiva ceva, veselia fetei tale sa intreaca darul pe care-l dai. Sa nu-l cobori pe omul pe care il ajuti, ci sa-l ridici; sa-l ridici, sa-l cuprinzi in sufletul tau si atunci el face parte din tine, tu faci parte din el si Dumnezeu ne invaluie pe toti.

Sa ne gandim la lucruri de felul acesta si sa stiti, iubiti credinciosi, ca asa vrea Dumnezeu: sa fim fericiti, sa fim multumiti, sa fim cu iubire. Asa ne vrea Dumnezeu. - Pentru ca El ne iubeste, pentru ca El ne primeste, pentru ca El ne cauta, pentru ca si noi trebuie sa-L cautam pe El. Si daca facem asa darul lui Dumnezeu va fi cu noi, binecuvantarea Domnului va fi peste noi, folosul sfintelor slujbe il vom avea si noi, rugaciunile ne vor face mai buni, mai deschisi pentru Dumnezeu, sfintele taine ne vor ajuta tot mai mult si mai mult, si aceasta mai ales prin inmultirea iubirii. Sa inmultim iubirea intre noi, sa inmultim iubirea dintre noi, sa atarnam cu iubirea noastra de iubirea lui Dumnezeu.

Sa ne rugam sa faca Dumnezeu ce nu putem face noi, dar sa fim totusi preocupati sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim, sa iubim pe oameni cu iubirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos - "Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unii pe altii precum si Eu v-am iubit pe voi" - si fara indoiala ca in felul acesta ne vom bucura de cer, ne vom bucura de Dumnezeu, de acum si pana-n veac, amin.

Parintele Teofil Paraian

CRUCEA SIMPLITĂŢII

" Cât de simplă e viaţa duhovnicească! Dacă cineva Îl va iubi pe Dumnezeu, dacă va recunoaşte marea Lui jertfă şi facerile Lui de bine şi se va sili pe sine cu discernământ spre urmarea Sfinţilor, unul ca acesta repede se va sfinţi. Este de ajuns să se smerească, să-şi simtă ticăloşia sa şi marea sa recunoştinţă faţă de Dumnezeu."( Cuv. PAISIE AGHIORITUL - Viaţa de familie, pag.166)

DIN ZICERILE PARINTELUI ARSENIE BOCA

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

explicate de Pãrintele Teofil Pãrãian

"Mã, nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti din mãnãstire se mîntuiesc"

Avea o putere de sintezã deosebitã, o putere de intuitie si o putere de a cunoaste totdeauna esentialul într-o chestiune. Cînd îi puneai o problemã, el imediat avea rãspunsul. Si de la el au rãmas si cuvinte scrise, în manuscrisele lui. De pildã, cînd l-am întîlnit eu pentru prima datã, mi-a si spus un cuvînt, o formulã. Zice: "Mã, nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti din mãnãstire se mîntuiesc". Deci avea o posibilitate de a formula ceva.

"Nici abuzul, nici refuzul"

In legãturã cu sexualitatea în familie, Pãrintele Arsenie zicea: "Nici abuzul, nici refuzul".

"Cu mine de douã ori trebuie sã se întâlneascã omul…"

Pãrintele zicea cã de douã ori trebuia sã se întîlneascã omul cu el: o datã cînd îi spune si a doua oarã la moarte, sã­i spunã dacã a fãcut ce i­a spus. Foarte corect! Ce rost are sã meargã cum merg unii cã sã­i spunã unul, cã sã­i spunã altul, cã un cuvînt de folos, cã nu stiu ce… si­apoi adunã la cuvinte de folos si nu împlineste nimic!

"Cine face curte nu face carte"

Pãrintele Arsenie zicea: "Cine face curte nu face carte".

"Nasteti-vã sfinti!"

Pãrintele Arsenie îi îndemna pe oameni sã nascã sfinti. Bineînteles cã pentru a naste sfinti trebuie sã fi sfînt sau trebuie sã tragi de tine spre idealul sfinteniei. Si cînd începem sã ne ocupãm de noi însine, putem sã ne cunoastem, sã aflãm negativele noastre, sã cunoastem încãrcãtura datã de altii si pusã în noi, s-o rezolvãm, dar aceasta cere timp si ostenealã.

"Sã-ti feresti capul de frig si de prostie!"

E un cuvînt care meritã sã fie stiut si urmat, el putînd fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei însisi, tuturor celor care vreau sã braveze si nu se gîndesc la urmãrile pe care le pot avea, spre rãul lor, niste atitudini care nu sunt destul de bine gîndite si controlate. Sã luãm deci aminte la cuvîntul de mai sus si sã-l împlinim în cele douã laturi ale lui.

"Conceptia de viatã crestinã"

Cîtã o avem, ne statorniceste în gîndul si dorinta de a ne ridica mai presus de fire, de a îndumnezeii firea, prin harul si îndurãrile si iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim si resursele firesti cîte le avem la îndemînã, aerul, aerul bun, hrana rationalã, somnul si energia vitalã, pe care nu vrem sã o risipim pe plãceri, ci vrem s-o canalizãm spre binele nostru material si spiritual. Asa dorea pãrintele Arsenie, care a formulat îndreptarul de viatã, pe care l-a predat tinerilor si oricui care vrea sã ia aminte la el.

"În mintea strîmbã si lucrul drept se strîmbã"

Asa obisnuia sã spunã pãrintele Arsenie, care urmãrea pentru oameni o minte dreaptã si lucruri drepte si îndreptate de mintea cea bunã. Valoarea acestui cuvînt o intuiesc toti cei ce îl aud, si asta se întîmplã des, cãci noi îl aducem înaintea vizitatorilor si închinãtorilor nostri, mai ales atunci cînd au prilejul sã vadã o picturã a pãrintelui Arsenie reprezentînd Adormirea Maicii Domnului, picturã în fata cãreia se opresc cu admiratie multi dintre cei ce viziteazã Mãnãstirea Brîncoveanu de la Sîmbãta. Mintea se strîmbã în urma patimilor si se îndreaptã pe mãsura curãtirii de patimi. Cînd mintea se îndreaptã, vede lucrurile drept, deci asa cum sunt ele. "In mintea strîmbã si lucrul drept se strîmbã". Asta le place la multi, am bãgat de seamã cã le place. Cînd le spun cã Pãrintele a zis cã "în mintea strîmbã si lucrul drept se strîmbã", oamenii rîd în general. De ce rîd? Pentru cã îsi dau seama cã asa e. Numai cã e greu sã stii cînd ti-e mintea strîmbã.

"Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã"

Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã, adicã de la informatie la convingere. Oameni de informatie religioasã sunt mai multi decît cei ce au convingeri religioase. E necesarã si informatia, care adeseori se face prin auzire. Dar a rãmîne la informatie înseamnã doar a fi la începutul drumului "la urechi". Pînã la inimã mai e o cale lungã, "cea mai lungã cale".

"Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse"

Cuvîntul acesta ne aduce aminte de un cuvînt asemãnãtor, cu circulatie mai ales în lumea din Apus: "Un sfînt trist este un trist sfînt". Pãrintele a fost întotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinta noastrã fiind "izvor de bucurie", crestinismul fiind "religia bucuriei". Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sãi :"Acestea vi le spun ca bucuria Mea sã fie întru voi si ca bucuria voastrã sã fie deplinã" (Ioan 15, 11).

"Bobul lui se preschimbã în tãciune, iar el se crede grîu nedreptãtit"

Asa caracteriza pãrintele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune si care nu cautã si nu primeste îndreptarea, ci îsi explicã el mai bine cele pentru sine condamnînd pe cei ce vreau sã-l îndrepte. }nceputul oricãrei îndreptãri este sã-tI recunosti greseala. "Cînd greseala s-a fãcut în tine asezare sI adevãr" – cînd o ai ca drepindere si o mai si justifici – atunci "nu mai e gresealã ci e pãcat de moarte". }ntr-o astfel de situatie, cel ce se crede a fi drept, fãrã sã si fie de fapt, nu mai e bob de grîu, ci doar tãciune.

"Mustrarea învinge, dar nu convinge"

Este si aceasta o cugetare la care e bine sã luãm aminte. Are si mustrarea rostul si puterea ei, dar ea, ca constrîngere, doar învinge, însã de convins nu convinge. De la învingere pînã la convingere e o cale lungã; poate tot atît de lungã cît cea de la informatie la convingere, cît cea de la urechi la inimã.

"Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pãcãtos este mai mare decît iubirea celui mai mare sfînt fatã Dumnezeu"

Pãrintele Arsenie a zis o vorbã cât lumea asta de mare – ba mai mare decât lumea asta! –, si anume o zis asa: "Iubirea lui Dumnezeu fatã de cel mai mare pãcãtos îi mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fatã de Dumnezeu”. Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, cât ar fi sfântul de mare, cât iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pãcãtos; si-l asteaptã; si vrea sã-l primeascã; si aleargã înaintea lui, dupã cum citim în pilda cu fiul risipitor, unde se spune cã tatãl nu l-a asteptat pe fiul care se întorcea; l-a asteptat într-un fel, dar când l-a vãzut cã vine nu l-a mai tinut locul: a alergat înaintea lui, ca sã-l primeascã, sã-l îmbrãtiseze, sã-l sãrute, sã-l ajute, sã-l aseze iarãsi în starea din care a plecat. Pentru cã din inima lui fiul n-a plecat niciodatã! El a rãmas în inima tatãlui asa cum rãmânem noi în inima lui Dumnezeu, în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în inima Maicii Domnului, oricât de depãrtati am fi, oricâte rele am face. Pânã trãim în aceastã viatã Dumnezeu nu ne pãrãseste. Noi putem sã pãrãsim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate sã ne pãrãseascã pe noi.

Cu o astfel de afirmatie, pãrintele ne dã încredere în bunãtatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu fatã de noi, pãcãtosii, cãci se afirmã si în rugãciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici, cã mila lui Dumnezeu este tot atît de mare, tot atît de infinitã, cum este de infinitã si mãrirea Lui, de vreme ce se spune: "Cã precum este mãrirea Ta, asa este si mila Ta". Cuvîntul spus de pãrintele Arsenie, în formularea de mai sus, ne aduce aminte si de ceea ce spune Psalmistul, prin cuvintele acestea: "Cît e de sus cerul deasupra pãmîntului atît de mare e bunãtatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dînsul. Cît de departe e Rãsãritul de Apus, atîta a depãrtat El de noi fãrãdelegile noastre. Cum miluieste un tatã pe copiii sãI, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de Dînsul" (Ps. 102, 10-13).

"Ajutati-mã sã vã pot ajuta"

Asta înseamnã cã nu cel care vrea sã te ajute te ajutã cel mai mult, ci tu esti cel care potI sã fi ajutat. Dacã esti deschis spre ajutor te poate ajuta omul de lîngã tine si omul superior tie; dar dacã nu-l recunosti superior, ba, dimpotrivã, îl judeci si-l calci în picioare, atunci nu te poate ajuta, pentru cã omul este fiinta care poate zice nu, si zice nu!

"Fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate"

Zice pãrintele Arsenie Boca referindu-se la trup, "fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate".

"Domnul Hristos a fost rãstignit cu spatele pe crucea materialã si cu fata pe crucea spiritualã"

Zicea Pãrintele Arsenie: "Domnul Hristos a fost rãstignit cu spatele pe crucea materialã si cu fata pe crucea spiritualã".

"Să ai întelegere fatã de neputinta omeneascã"

[i]Am fost odatã la Pãrintele Arsenie Boca – Dumnezeu sã-l odihneascã! –, la Bucuresti, cu un student la teologie de atunci, care acuma-i preot – au trecut anii peste toti de-atunci… a fost asta în 1965 –, si Pãrintele vorbind cu el, desigur sã aud eu, i-a spus un cuvânt care mi-a rãmas mie pentru cealaltã vreme a vietii mele si cred cã si pentru vesnicie. N-am sã-l uit niciodatã! Zice: "Uite, mãi frate. O sã fii preot. Sã fii întelegãtor fatã de neputinta omeneascã!” Nici nu vã puteti închipui cât m-am gândit eu la cuvintele acestea, de atunci încoace; cât le-am urmãrit în viata mea si în viata oamenilor. Si mi-am dat seama cã neputinta omeneascã e o realitate. Sunt atâtia oameni rãi în lumea asta, si nici ei nu vor sã fie rãi… Si-s rãi, si noi trebuie sã întelegem rãutatea lor de pe pozitia noastrã, din situatia noastrã. Sã întelegem cã ei nu pot mai mult, cã ei ei însisi sunt nemultumiti de rãutatea lor – "Pe cel rãu rãutatea îl ucide”, îi scris în Psalmi: "pe cel rãu rãutatea îl ucide”, îl nimiceste, rãutatea îl nemultumeste. Pomenirea de rãu spun pãrintii cei duhovnicesti cã e o rãutate fãrã margini, e o rãutate ca o ruginã care mãnâncã fierul, asa mãnâncã sufletul; rãutatea-i cui înfipt în suflet. Pomenirea de rãu, nemultumirea, neiertarea este viermele mintii. Un pãrinte spune cã "rãul sã-l scrii pe apã”.[/i]

(Nicolae Grigorescu-pictorul încheie prin lucrarea de la Agapia o întreaga etapă din activitatea sa artistică, lăsând o adevarată capodoperă a picturii religioase din secolul al XIX-lea.)

PILDA CELOR 10 LEPROSI

PILDA CELOR 10 LEPROSI

Lepra era si este o boală incurabilă si foarte contagioasă. Cei care se imbolnăveau de lepră erau obligati să părăsească comunitatea din care făceau parte, pentru a preveni răspândirea bolii. Mai mult decât atât, familiei si prietenilor le era interzis să-i viziteze, acestia fiind condamnati să trăiască până la sfârsitul vietii singuri si uitati de cei dragi. Neavând unde să mai locuiască, adeseori se refugiau în cimitire sau în pesteri.
Pe când Iisus propovăduia în Samaria si Galileea, la marginea unui sat a întâlnit 10 bolnavi de lepră care i-au cerut ajutorul. Mântuitorul nu i-a vindecat pe loc, ci i-a trimis să se arate preotilor, punându-le astfel la încercare credinta. Pe drum s-au vindecat toti, însă din 10, doar unul singur a luat hotărârea firească de a se întoarce si de a-I multumi binefăcătorului său. Iar tocmai cel care s-a întors nici măcar nu era de acelasi neam cu Iisus ci era samaritean.
Samariteanul, pentru că s-a intors să-I multumească lui Iisus, pe lângă vindecarea trupească a primit-o si pe cea sufletească, Mântuitorul spunându-I: “Scoală-te si du-te, credinta ta te-a mântuit!”
Ceilalti nouă chiar dacă s-au vindecat în mod miraculos, s-au întors la viata lor plină de păcat pe care o duceau si înainte, si pentru care si primiseră acestă pedeapsă de la Dumnezeu.
Din păcate si noi suntem la fel ca cei nouă, nu suntem multumiti niciodată cu ceea ce Dumnezeu ne trimite, si mai ales nu-I multumim. Însă sper că acestă pildă ne va face să ne schimbăm, să devenim mai buni si mai receptivi la mesajele pe care ni le trimite fie prin bine(bunăstare), fie prin necazuri.
As vrea ca de acum înainte, in fiecare seară când ne facem rugăciunea, înainte să cerem ceva pentru ziua următoare, să multumim pentru ceea ce am primit în ziua ce s-a încheiat. Si mai vreau să vă aduc aminte că, pe lângă cuvinte, cel mai bun mod de a multumi este de a ajuta si noi la rândul nostru, pe cei ce se află în nevoie, având mereu în minte faptul că oricând ne putem afla si noi în aceeasi situatie.AMIN

SFANTUL SPIRIDON

Preacuvioase Parinte Spiridoane, preaintelepte, catre femeia cea moarta intocmai ca si catre una vie ai grait, pentru dragostea lui Dumnezeu. Si pe sarpe l-ai prefacut in aur celui cuprins de saracie, curgerea raului ai oprit, milostivindu-te de popor si imparatului i-ai stat inainte ca un doctor randuit de Dumnezeu. Morti ai inviat ca un ucenic al Lui si credinta ai lamurit-o in mijlocul a multi parinti. Deci toate acestea putandu-le intru Hristos, Cel Ce te-a intarit, pe Acela roaga-L si acum sa mantuiasca sufletele noastre.

Aparatorului credintei dreptmaritorilor, Cuviosului Parintelui nostru Spiridon, sa-i aducem din inima marturisiri multumitoare, toti care prin ale lui intelepte invataturi ne-am luminat cu credinta, si sa-i cantam: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni!

MARTUTII DE LA CRESTINI

MARTUTII

PARINTELE ARSENIE BOCA

M-am dus intr-o dimineata la Prislop, la mormantul Parintelui Arsenie, cu un grup restrans. Nu era nimeni la mormant. Mi-a parut bine ca n-am gasit pe nimeni pentru ca am putut desfasura putin din sufletul meu la mormatul Parintelui Arsenie. Am stat pe banca langa mormant si am inceput sa ma rog in mintea mea ca sa ma binecuvanteze Sfantul Parinte de acolo de unde este. Si tot cerandu-i binecuvantarea, la un moment dat, cu ochii inchisi fiind, mi-a aparut inainte si mi-a zis asa, facand semnul Crucii de trei ori: "Da, ma, te binecuvantez, ma; da, ma, te binecuvantez, ma; da, te binecuvantez". Atunci m-am zdruncinat din toata fiinta mea, m-am dus in dreptul crucii mormantului, am ingenuncheat, am plans si m-am rugat din tot sufletul meu.
Omul se roaga de Dumnezeu sa-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roaga de om sa-si schimbe purtarile. Socotiti si voi, care de cine sa asculte intai?

"L-aţi cunoscut pe Parintele Arsenie? Dragule, eu 1-am cunoscut. Omul acesta m-a salvat, m-a scos din moarte sufleteasca... Aveam boli ale glandelor endocrine. Ani Intregi am stat prin spitale si sanatorii din toata ţara. Intr-un.final mi-au zis sa ma duc acasa ca In 2-3 luni voi muri. O sora medicala, Inainte de a iesi din spital mi-a spus:*Degeaba tot iei medicamente si-ţi pui nadejdi In medici si spitale. Du-te si roaga-te lui Dumnezeu. Am auzit ca este un om al lui Dumnezeu, Arsenie. Du-te si roaga-te, poate Il gasesti.*
Dar ea nu credea In Dumnezeu, credinţa era pentru ea o prostie. Stand acasa si vazand cum moare Incet-Incet, slabise In greutate foarte mult, Incepuse sa se gandeasca cu groaza la moarte. La un moment dat s-a gandit ca nu se poate ca omul sa moara si sa dispara pur si simplu. Trebuie sa se Intample ceva cu el. Incepuse sa gandeasca cu sufletul, care e nemuritor, care nu poate accepta moartea. Isi spunea apoi, repetat: *Nu se poate sa nu existe Dumnezeu. Nu se poate sa mor si sa nu mai existe nimic cu mine*, o spunea aproape disperat.

Incepuse sa se roage cu ce cuvinte stia. Isi aduse aminte de numele Parintelui Arsenie si se ruga: Cine esti Parinte Arsenie? Ajuta-ma! Nici nu stia daca traieste sau daca a murit, nici unde este. si In noaptea aceea a avut un vis: "Am visat un Parinte Intr-un anteriu alb, care mi-a zis: "Femeie, te scoli dimineaţa , te sui In trenul acesta (In vis a vazut exact trenul), In vagonul acesta, cobori la staţia cutare; acolo te duci la autogara si te sui In autobuzul acesta (si a vazut si soferul si atobuzul), cobori In staţia asta, o iei pe drumul acesta si ma gasesti la biserica asta".

Toate reperele din traseu le-a vazut In vis. si a facut Intocmai. Dimineaţa Insa barbatul i-a zis: "Ce faci? Ai Innebunit? Bolnava cum esti vrei sa o iei pe coclauri dupa visele tale!?" Pana la urma a lasat-o: "Daca vrei sa mori, mori!"

Intr-o staţie, un cersetor s-a rugat insistent de sofer sa-1 ia si pe el fara bani. Dar soferul a zis: " Daca n-ai bani, jos!" Femeia, desi cheltuise o avere pe medicamente, i-a zis soferului: "Lasa-l sa urce, ca-i platesc eu" si i-a dat bani pentru bilet. Cersetorul a urcat si i-a mulţumit. Dupa un timp Insa femeia a observat ca cersetorul nu mai era In autobuz.

Cand a ajuns la biserica din vis, l-a vazut rezemat de zidul bisericii pe omul din vis, pe Parintele Arsenie. Cand s-a apropiat, Parintele i-a zis: "Ei, vezi ca daca ai crezut, ai ajuns?" si se juca In mana cu biletul de autobuz dat cersetorului. Femeia saraca a cazut In genunchi. El a dus-o In biserica, a facut o rugaciune si i-a zis ca se va face bine, dar sa-si schimbe viaţa. si si-a schimbat viaţa din temelii.

Parintele Arsenie Boca sa te ocroteasca!

Asculta mai multe audio Diverse

Despre Parintele Arsenie Boca

Despre Parintele Arsenie Boca

Despre Parintele Arsenie Boca

Despre Parintele Arsenie Boca

Despre Parintele Arsenie Boca

Despre Parintele Arsenie Boca

Despre Parintele Arsenie Boca

Pr. Teofil Paraian despre Psalmul 22

Din vistieria inimii mele

Pr.Teofil Paraian

(Editura ASCOR Craiova, Craiova 2000)

Manastirea Brancoveanu
2 octombrie1992

Astazi va aduc in atentie un psalm, anume Psalmul 22.

Este psalmul cel mai plin de incredere, cel mai plin de inaltare, este psalmul bucuriei, al optimismului. Psalmistul isi exprima bucuria de a-L avea pe Dumnezeu aproape, si zice: “Domnul este pastorul meu si nimic nu-mi lipseste”. Il compara pe Dumnezeu cu un pastor de oi, cu un cioban, si spune, plin de incredere, ca “Domnul este pastorul meu” si, pentru ca este pastorul meu, “nimic nu-mi lipseste”.

Face apoi o comparatie intre oile pastorite de un pastor bun si increderea, bucuria pe care o da Dumnezeu celui care-I slujeste: “La pasuni bune ma salasluieste, si ma povatuieste la ape line”. Pasunea si apa sunt doua lucruri de capetenie pe care le urmareste pastorul pentru oile sale. Comparativ vorbind, Dumnezeu ne da toate cele de trebuinta, exprimate in psalmul acesta prin pasunea cea buna si prin apa limpede.

“Sufletul mi-l intareste pentru numele Sau, si pe cararile dreptatii ma povatuieste”. Psalmistul vorbeste acum despre el, despre unul care are suflet si care este mai presus decat oile cele necuvantatoare; “sufletul mi-l povatuieste, mi-l intareste”, adica Dumnezeu se preocupa nu numai de cele trebuitoare pentru viata fizica, ci se preocupa si de cele necesare vietii sufletesti, pentru ca omul este fiinta cu suflet si are trebuinte mai presus de ale celor necuvantatoare.

Siguranta ca Dumnezeu este cu noi si ca ne daruieste toate cele de trebuinta este dusa pana la aceea ca se nimiceste orice temere: “De-as umbla pe valea umbrei mortii (de-as fi pandit de moarte), de rele nu m-as teme, caci Tu cu mine esti”. Incredintarea prezentei lui Dumnezeu ne face hotarati impotriva tuturor celor negative si, orice s-ar intampla, chiar de-am fi panditi de moarte, avand incredintarea si fiind patrunsi de adevarul ca Dumnezeu este cu noi, n-avem nici un fel de teama.

“Toiagul Tau si varga Ta, acestea sunt mangaierea mea”. In cuvintele acestea, Psalmistul vrea sa spuna ca Dumnezeu, in grija Sa pentru mantuirea noastra, pentru binele nostru, ne poate trimite si necazuri, dar si in cazul cand am avea necazuri, avem totusi mangaiere din constiinta ca necazurile ne vin ca din mana lui Dumnezeu, pentru folosul nostru.

“Tu-mi gatesti masa inaintea vrajmasilor mei. Cu untdelemn ungi capul meu, si cupa mi-e plina rasa”. In aceste cuvinte arata belsugul bunatatilor lui Dumnezeu revarsate peste cei credinciosi, chiar in fata unor lucruri care ar inspira teama, chiar in fata vrajmasilor. In fata vrajmasilor avem belsug. Ne gateste Dumnezeu masa inaintea vrajmasilor: “Tu-mi gatesti masa inaintea vrajmasilor mei. Cu untdelemn ungi capul meu”, adica imi dai si cele care nu sunt de absoluta trebuinta, imi dai mai mult de cat as cere, de cat mi-ar trebui. “Cu untdelemn ungi capul meu” - cu untdelemnul cunostintei, “si cupa e plina rasa”, adica nu exista nici un fel de lipsa in legatura aceasta cu Dumnezeu, in belsugul pe care il da Dumnezeu.

“Mila Ta, Doamne, sa ma insoteasca in toate zilele vietii mele, ca sa locuiesc zile multe in casa Domnului Dumnezeului meu”. Este o rugaciune catre Dumnezeu cel milostiv, Care ne cuprinde cu mila Sa, si avem incredintarea ca Dumnezeu ne insoteste in toate zilele vietii noastre: “Mila Ta, Doamne, sa ma insoteasca in toate zilele vietii mele, ca sa locuiesc zile multe in casa Domnului Dumnezeului meu”.

Este cel mai senin psalm, un psalm al bucuriei, un psalm al increderii, al incredintarii. Noi repetam niste ganduri ale altora si nu ajungem sa le simtim pentru noi insine, pentru viata noastra. Umblam dupa cantitate si nu suntem atenti la calitate.

In Filocalia, vol. IV, se spune, ca ucenicul l-a intrebat pe avva Filimon de ce citeste mai ales din Psaltire? Cuviosul Filimon a zis: “Frate, atata bucurie am in sufletul meu din cuvintele psalmilor, ca si cum eu insumi i-as fi facut”.

Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa avem si noi constiinta ca Psalmul 22 este psalmul nostru, psalmul pe care noi insine l-am facut, psalmul in care ne revarsam cel mai bine, in care ne aratam cel mai bine incredintarea prezentei lui Dumnezeu in viata noastra, in care ne aratam cel mai bine bucuria de prezenta lui Dumnezeu, in care se manifesta cel mai mult si cel mai bine multumirea si implinirea sufletului nostru.

Inaintea bunului Dumnezeu sa ne facem mai buni, pentru ca bunatatea cea mai multa se realizeaza in linistea sufletului. In linistea sufletului se realizeaza bucuria, se realizeaza constiinta prezentei lui Dumnezeu. Si unde este Dumnezeu cu darul Sau, acolo nici un lucru nu este greu. Amin!

Profeţiile stareţului Ambrozie de la Mănăstirea Dadiou (+2006)
despre viitorul Greciei şi multe altele



1. La sfârşitul lui august 2001, cineva l-a rugat pe Stareţ să se roage Sfântului Nectarie ca să-l ajute. Şi stareţul i-a spus:
- Copilul meu, lasă-l pe sfânt; acesta este în America. Aleargă să salveze vieţi.
Pe 11 septembrie 2001 au căzut turnurile gemene. Cu câteva luni mai devreme spusese că ceea ce trebuie să se întâmple în America va schimba cursul istoriei:
– Un mare rău va veni peste America şi nu doar în septembrie. Vai!
Acest lucru îl prevestise şi fericitului episcop Antonie de Sisanios şi Siatisti într-una din vizitele celui din urmă şi erau de faţă şi alţii, însă fără a da explicaţii:
- Înalt Preasfinţite, a spus, să vedeţi ce vor păţi americanii peste două luni (pag. 119).


2. În 1990, a spus că Dumnezeu – pentru că vrea să-i întărească pe oameni – îi va descoperi în chip vădit pe sfinţii Lui cât de curând. Deoarece ispitele vor fi mari şi chinurile insuportabile, Domnul va îngădui ca sfinţii să se arate, şi mai ales cei mari, ca Sfântul Dimitrie sau Sfântul Gheorghe. Oamenii vor auzi că într-o săptămână s-a arătat cutare sfânt în Creta, în alta, cutare în Macedonia, unul aici, altul acolo (pag. 122).


3. – Gheronda, ce să fac cu copiii mei care sunt dificili? Strigă la mine, se uită la programe periculoase la televizor şi sunt influenţaţi.
– Doar Domnul va îndrepta situaţia. Vei zice: „Doamne, mântuieşte-mă şi luminează pe copiii mei să fie aproape de Tine”. Şi Domnul te va auzi şi-ţi va da ceea ce trebuie.
- Însă ne aude Domnul? Ajunge vocea noastră acolo?
– Nu știu… Luna trecută l-au durut urechile (!). Vor veni ani grei, dar nu vă temeţi. Pe copiii săi Dumnezeu nu-i va părăsi, îi va păzi în mijlocul smintelii.
– Adică, gheronda?
- Ce adică? Iată, dacă n-ai să ai ce să mănânci, te vei trezi dimineaţă, vei găsi o franzelă pe masă şi vei zice: „Asta de unde a apărut”? Dar trebuie să ai credinţă. Fără credinţă nu se face nimic (pag. 178).


4. – De acum încolo, nu-ţi poţi imagina ce vei vedea şi ce vei auzi. Nu s-au mai întâmplat niciodată în lume, a spus într-o zi de vară în anul 2005.
– În Grecia se vor întâmpla?
– În toată lumea şi la noi. Şi de ce? Pentru că noi, zice, suntem farul Ortodoxiei, dar am devenit din cauza păcatului mai răi decât ateii (p. 178).


5. Stareţul spunea despre sfârşitul lumii că va dura cât ţin cei şase psalmi (de la utrenie), câteva minute. În clipa în care vom fi judecaţi, în cer, îngerii vor cânta cei şase psalmi. Toţi oamenii care vor trăi în clipa aceea vor trece prin moarte instantaneu şi imediat după aceea vor învia, vom fi toţi cu trupurile noastre imateriale, nu vom ocupa spaţiu, unul va vedea trupul celuilalt şi toţi vor fi la vârsta de 33 de ani.
Domnul va ţine Cartea Vieţii, Evanghelia, şi imediat, vom merge singuri fie la dreapta, fie la stânga, deoarece vom şti dacă suntem pentru rai sau nu. De aceea, şi în tronul în care stă arhiereul, în icoana lui Hristos este deschisă cartea şi nu este candelă deasupra – arătând că nu există milă la A doua Venire. Dar în catapeteasmă, cartea pe care o ţine Hristos este închisă şi există candelă, pentru că încă avem milă (p. 183).

6. Pentru că vin zile foarte grele pentru omenire, Dumnezeu a ales unii oameni de i-a făcut ofiţeri. (p. 210)
7. Lucrurile se vor derula foarte repede. Diavolul va stăpâni. Pe toţi aceia care se vor apropia de el îi va zdrobi. El nu are prieteni. (p. 210)
8. Să luaţi aminte, pentru că cel rău întinde curse. Nu râdeţi! Este lângă noi şi voi nu puteţi să-l vedeţi. Ascultaţi ce vă zic. Nu încetaţi să vă rugaţi!
Diavolul pune pe oameni să păcătuiască şi după păcat îi înfricoşează şi îi face să se ruşineze să se mărturisească.
Am fost un sfert de oră în iad şi am crezut că am fost trei ore. (p. 210)
9. Toţi cei care vor primi pecetea (lui Antihrist) nu-şi vor găsi nicio clipă de linişte. Trebuie să vă câştigaţi o credinţă puternică singuri, cu răbdare, cu bunătate, cu dreptate. Să nu ne pierdem credinţa! Credinţă statornică şi Dumnezeu ne va ajuta. Fără rugăciune ne pierdem. Nu vă gândiţi la viitor. Toate sunt în mâinile lui Dumnezeu. Să citiţi cărţile Sfinţilor Părinţi în fiecare zi câte puţin şi Dumnezeu vă va lumina. Ulterior mintea voastră se va întări. (p. 211)
10. Rugăciunea „Doamne, miluieşte” este ca o sabie, care taie în două pe satana.
Ne-am găsit noi, sărmanii, în vremurile din urmă, şi monahi şi mireni, dar lupta este luptă. Nu vei înceta lupta nicio secundă. Luptă până la sfârşit! Şi atunci Domnul, care îi încununează pe oameni şi îi restaurează veşnic, El îţi va dărui în ultimul ceas nu lucruri mincinoase şi deşarte ale acestei vieţi, ci te va face vrednică să împărăţeşti în Împărăţia lui Dumnezeu. Veşnic! Nu 1.000 de ani sau 100.000 de ani. Veşnic [înseamnă] nu are sfârşit. (p. 211)
11. Încă pe atât să fie pământul (ca populaţie), Dumnezeu poate să-l hrănească. De învierea trupurilor nu vă îndoiţi. Iată, sunt de 90 de ani. Acest trup trebuie să se topească în mormânt, ca să iasă unul nou, nestricăcios, veşnic, fără să se îmbolnăvească, fără să-l doară, fără să înseteze, fără să se încălzească, va fi ca trupurile îngereşti. Doar să nu cădem în păcat. Dumnezeu vrea să-I spunem că doar pentru El vom trăi. Dacă rămânem în păcat, atunci şi cele mai de jos (chinurile iadului) sunt veşnice. De acolo nu se mai schimbă situaţia, muncile, chinul, durerea, flăcările.
Vouă, la Facultatea de Teologie, aceste lucruri vi le spun moale. Nici Iacov, nici Porfirie nu le spuneau aspru. Aşa trebuiau să le spună, ca să le audă lumea şi să se pocăiască. Vine diavolul şi mă loveşte fără milă. Îmi zice: „Nu le mai spune atât de clar. Lasă-i să doarmă. Nu-i lăsa să se trezească”. (p. 211)

(traducere: M.L., sursa: http://vatopaidi.wordpress)

Doamne ajuta...