Părintele Teofil s-a născut la 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele de Ioan şi fiind primul dintre cei patru fraţi .
S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 – 1940 .
Îşi continuă cursurile la o şcoală de nevăzători la Timişoara, între anii 1942 – 1943, iar până în 1948 urmează tot la Timişoara cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători.
În această perioadă îl cunoaşte pe părintele Arsenie Boca de la care deprinde rugăciunea minţii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, rugăciune pe care continuă să o exerseze încă înainte de intra în monahism.
Preocuparea pentru viaţa religioasă şi pentru aprofundarea cunoştinţelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, între anii 1948 – 1952 .
La 1 aprilie 1953 ia hotărârea de a intra în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.
După patru luni a fost tuns în monahism de mitropolitul Nicolae Bălan în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului şi primeşte numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă ce se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”.
La şapte ani (1960) de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil este hirotonit, în mod excepţional, diacon de către Mitropolitul Nicolae Colan.
La 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie, este hirotonit preot de către Mitropolitul Antonie Plămădeală.
Tot atunci primeşte şi hirotesirea întru duhovnic.
Anul 1986, anul în care părintele Teofil este hirotesit protesinghel.
La 8 septembrie 1988 părintele Teofil este hirotesit arhimandrit.
Din anul 1992 părintele a început să răspundă invitaţilor din ţară şi să participe în aproape toate oraşele importante din România la conferinţe duhovniceşti, de obicei în perioada Postului Mare sau în perioada Postului Crăciunului.
Din 1992 şi până în anul 2009 a ţinut conferinţe religioase în toată ţara şi în străinătate (Germania, Franţa, Spania, Grecia).
Din aceste conferinte şi predici s-au născut şapte carţi publicate la diverse edituri, după cum urmează:
1. Ne vorbeşte Părintele Teofil, Editura Episcopiei Romanului, Roman, 1997.
2. Duhovnici români în dialog cu tinerii, Editura Bizantina, Bucuresti, 1997.
3. Lumini de gând, Editura Antim, Cluj, 1997.
4. Gânduri bune pentru gânduri bune, Editura Mitropoliei Banatului, Timisoara, 1998.
5. Prescuri pentru cuminecături, Editura Mitropoliei Banatului, Timisoara, 1998.
6. Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998.
7. Din vistieria inimii mele la A.S.C.O.R. Craiova, 2000.
“Dumnezeu mi-a dat putere, eu trebuie să lucrez cu puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Dacă nu lucrez cu puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu, înseamnă că nu Îi dau lui Dumnezeu ceea ce mi-a dat El “
Părintele arhimandrit Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brîncoveanu de la Sîmbăta de Sus, a trecut la cele veşnice în noaptea de miercuri spre joi (28/29 octombrie 2009), la ora 1.45, la Spitalul Militar din Cluj-Napoca. După o suferinţă de cîteva luni, timp în care a fost internat la mai multe spitale din Bucureşti, Deva, Braşov şi Cluj-Napoca, părintele Teofil Părăian s-a mutat din această viaţă la vîrsta de 80 de ani, pe care i-a împlinit la data de 3 martie 2009.
"Apăi să ştiţi că io nu mă tem că nu voi ajunge în Rai, că doar Dumnezeul nu l-o făcut ca să se uite la el..."
Un lucru ce îi miră pe mulţi: Părintelui Teofil nu-i este teamă că nu o să ajungă în rai. Şi nu-i este teamă nu pentru că ar face nişte lucruri excepţionale care l-ar îndreptăţi să meargă în rai, nu, ci pentru că duce o viaţă corectă, se raportează la Dumnezeu ca la Dumnezeu, face ce depinde de El şi este conştient că neputinţele, lipsurile noastre, le completează marea iubire a lui Dumnezeu, care ne iubeşte mai mult decât putem noi înţelege. E o concepţie dătătoare de nădejde pentru noi toţi, o concepţie izvorând din intimitatea cu Dumnezeu încă din timpul vieţii.
Se spunea despre părintele Teofil că este aspru cu păcatul, dar blînd cu păcătoşii. Nevăzător, dar luminat, om al rugăciunii, părintele Teofil şi-a întemeiat viaţă pe credinţă şi cultură.
Părintele Teofil lasă aici, pe pămînt, o moştenire impresionantă prin învăţăturile rămase în cărţi, în înregistrările cu predicile, conferinţele sau interviurile realizate în ultimii 20 de ani în toată ţara.
Părintele Teofil şi-a păstrat nota de umor salvator (niciodată ironic), des întîlnită şi la Părintele N. Steinhardt, în contrast cu starea sa trupească gravă, pînă la final . Înainte de a i se face anestezia a mai spus celor de faţă:,,Ştiţi bancul ăla cu omul care-o murit şi o ajuns la porţile raiului? O bătut la porţi şi pînă să iasă Sf. Petru nu mai era nimeni. Sf. Petru o întrebat dacă o fost cineva şi îngerii i-o zîs că, o fost un om, da l-o luat iară înapoi la reanimare. Apoi, cu mine, să nu faceţi tot aşa!.."
A primit cu bucurie pe oricine a venit la dînsul să-l mai vadă pe patul de spital. Zîmbitor, le-a spus mai multor vizitatori dragi: ,,Măi, nu e uşor să mori..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu